
Lucrările pe secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, sectorul Boița – Cornetu, au atins un stadiu fizic general de 12,60%, conform celor mai recente date furnizate de reprezentanții CNAIR. Procesul de execuție este însă condiționat de aspecte birocratice, constructorii turci de la Mapa-Cengiz putând interveni doar pe o porțiune limitată a șantierului.
Absența Acordului Revizuit de mediu și, implicit, a Autorizațiilor de Construire pentru întregul traseu limitează activitatea la aproximativ 45% din volumul total al lucrărilor prevăzute în contract. În acest context, oficialii drumurilor au explicat strategia actuală de lucru:
„În aceste condiții activitățile sunt concentrate în principal la tunelurile, viaductele, terasamentele și lucrările de consolidare de pe sectoarele pentru care a fost emisă Autorizație de Construire, iar progresul fizic total a ajuns la 12,60%.”
În ceea ce privește activitățile de pregătire, lucrările de preconstrucție, mediu și amenajarea terenului au un progres mediu de 21,84%. Situația detaliată a acestor etape arată progrese variate pe sectoarele șantierului:
Pe componenta strictă de construcție, progresul fizic este de 10,02%. Pentru sectoarele 1, 2 și 3, drumul propriu-zis a ajuns la 16,79%, în timp ce terasamentele au un stadiu de 33,21%. În schimb, pe Sectorul 4, între kilometrii 19+150 și 44+500, nivelul de execuție al drumului este de 0,65%, cu procente reduse și la elementele de scurgere a apelor (4,83%) sau podețe (5,79%).
Sectorul structurilor (poduri, pasaje și viaducte) de pe primele trei sectoare este cel mai avansat, atingând un progres general de 42,69%. Cele mai importante evoluții au fost raportate la următoarele obiective:
De asemenea, lucrările la Viaductul 10 se află la un nivel de 38%, iar la Viaductul 6 stadiul este de 16,92%. În prezent, echipele lucrează simultan pe mai multe fronturi, incluzând betonări de pile, armarea plăcilor de suprabetonare și realizarea fundațiilor culeelor. Pe Sectorul 4, lucrările de artă și producția grinzilor sunt la început.
În privința tunelurilor, zonele critice ale autostrăzii, situația este următoarea:
„Tunelul Boița 1: lucrări de excavare și de execuție a căptușelii exterioare, atât în zona portalului de intrare, cât și în zona portalului de ieșire; Tunelul Balota: lucrări de excavare și de execuție a căptușelii exterioare, în zona portalului de ieșire”, precizează CNAIR.
Finalizarea procedurii de mediu, document esențial pentru deblocarea întregului șantier de pe secțiunile montane, este estimată pentru această vară, conform secretarului de stat în Transporturi, Horațiu Cosma. Termenul inițial indicat pentru acest acord fusese primăvara acestui an.
Secțiunea 2 Boița – Cornetu a Autostrăzii A1 are o lungime de 31,33 km și o valoare contractuală de 4,25 miliarde de lei. Contractul cu grupul Mapa-Cengiz are o durată de 68 de luni. Din punct de vedere tehnic, proiectul este unul extrem de complex, incluzând 48 de poduri și viaducte cu lungimi de până la 843 m și 7 tuneluri, cel mai lung având 1.536 m.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
