
Vești bune pentru șoferii din Curtea de Argeș: strada Progresu se redeschide temporar circulației!
Traficul din Curtea de Argeș va fi mai ușor în perioada 14-17 august. Strada Progresu va fi redeschisă, însă circulația se va desfășura pe o singură bandă.
Șoferii din Pitești primesc o veste bună în această perioadă aglomerată. Începând de vineri, 14 august, de la ora 12:00, circulația va fi redeschisă pe strada Progresu, pentru a contribui la fluidizarea traficului.
Măsura va fi valabilă până luni, 17 august, iar conducătorii auto vor putea utiliza strada pe o singură bandă de circulație. Zona va fi semnalizată corespunzător, astfel încât traficul să se desfășoare în condiții de siguranță.
Redeschiderea temporară a străzii nu înseamnă că lucrările au fost finalizate. În această zonă se execută în continuare lucrări la rețeaua de canalizare, urmând intervențiile pentru rețeaua de apă.
După finalizarea tuturor lucrărilor la infrastructura subterană, strada Progresu va fi complet asfaltată.
Autoritățile locale au decis deschiderea temporară a circulației tocmai pentru a reduce presiunea asupra traficului și pentru a le oferi șoferilor o alternativă într-o perioadă în care circulația este mai aglomerată.
Pentru perioada în care strada Progresu va fi redeschisă, autoritățile locale și Poliția Municipală le recomandă șoferilor să circule cu prudență, să reducă viteza în zona lucrărilor și să respecte cu atenție indicatoarele și semnalizarea rutieră.
Așadar, de vineri, 14 august, ora 12:00, până luni, 17 august, strada Progresu va putea fi din nou folosită de șoferi, pe o singură bandă. Măsura este una temporară, până la reluarea lucrărilor, iar obiectivul final este modernizarea completă a străzii.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
