Vești bune! Scăpăm de frig! Când se încălzește vremea?
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza pentru perioada 6 octombrie – 3 noiembrie 2025, anunțând o modificare a condițiilor meteo după intervalul recent marcat de temperaturi scăzute și precipitații intense.
CITEȘTE ȘI: Vești proaste! Cine sunt bugetarii care pierd o minivacanţă? Nu te-ai fi așteptat la așa ceva!
Conform ANM, valorile termice vor reveni treptat la niveluri specifice toamnei, iar cantitățile de precipitații vor scădea semnificativ, cu excepția finalului lunii octombrie, când sunt estimate noi perioade cu ploi mai însemnate.
În săptămâna 6 – 13 octombrie 2025, temperaturile vor fi apropiate de cele obișnuite pentru începutul lunii octombrie, însă în vestul țării ar putea fi ușor mai scăzute. Precipitațiile vor lipsi în mare parte, în special în sud-vest, unde deficitul de ploi va fi mai accentuat.
În intervalul 13 – 20 octombrie 2025, mediile termice se vor menține în jurul valorilor normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unor temperaturi puțin mai mici în zonele intracarpatice. La nivel național, regimul pluviometric va fi apropiat de cel obișnuit.
Prognoza pentru săptămâna 20 – 27 octombrie 2025 indică temperaturi comparabile cu mediile multianuale, însă precipitațiile vor fi mai frecvente și mai consistente decât de obicei, majoritatea regiunilor urmând să înregistreze un surplus de ploi.
În ultima săptămână analizată, 27 octombrie – 3 noiembrie 2025, ANM estimează temperaturi în limitele normale pentru această perioadă, iar precipitațiile vor rămâne apropiate de mediile climatologice, fără variații notabile.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp