Video – Acoperișul unei vile din Ștefănești, distrus de flăcări

DISTRIBUIȚI

Duminică seara, pompierii argeșeni s-au luptat cu un incendiu la o vilă din Ștefănești. A fost distrusă de flăcări o anexă, după care incendiul s-a extins și la mansarda locuinței.

Incendiu la o vilă din Ștefănești, pe Aleea Taberei. La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime.
Au ars: astereala casei și a anexei pe o suprafață de aproximativ 200 mp, lemn de foc circa 200 kg, elemente de mobilier și electrocasnice. Intervenția pompierilor a durat aproximativ două ore.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este „efectul termic al unui coș de fum amplasat necorespunzător față de elementele combustibile”, informează ISU Argeș.

Foto/video: ISU Argeș.