
VIDEO. Lucrările la noul stadion din Pitești încep mai devreme! Primarul Gentea a făcut marele anunț acum!
Lucrările la noul Stadion „Nicolae Dobrin” din Pitești vor începe mai devreme, a anunțat în urmă cu puțin timp primarul Cristian Gentea. Deși ordinul de începere a investiției așteptate de toți piteștenii era pentru data de 19 ianuarie, în cursul zilei de astăzi, administrația locală a fost anunțată că termenul a fost devansat pentru joi, 15 ianuarie.
CITEȘTE ȘI: Atenție șoferi! Schimbări radicale la prețurile rovinietei! Lista noilor tarife!
„Lucrările de execuție a noului stadion Nicolae Dobrin încep mai devreme, nu pe 19, așa cum am anunțat inițial, ci joi, pe data de 15. Compania Națională de Investiții ne-a trimis o adresă în acest sens, așa că, peste doar trei zile, la ora 11, ne vom întâlni la stadion și cu dumnealor, și cu constructorul, cu furnizorii de utilități și, în sfârșit, vom da drumul acestei investiții atât de necesare pentru municipiul nostru. Contractul are termen de execuție 26 de luni, așadar, sperăm că, peste 2 ani de zile, fece arge și să revină acasă” a transmis edilul Cristian Gentea.
Reamintim faptul că edilul Cristian Gentea a semnat în luna decembrie convenția de cofinanțare a uneia dintre cele mai așteptate investiții din municipiu, iar Compania Națională de Investiții a transmis administrației locale piteștene data exactă a începerii lucrărilor. „Moș Crăciun a venit mai devreme la Pitești! Așa cum am promis, lucrările la Stadionul „Nicolae Dobrin” încep în ianuarie 2026!” a anunțat Cristian Gentea în luna decembrie.
Noua arenă va avea o capacitate de 15.200 de locuri acoperite, 14 loje VIP și peste 200 de locuri pentru presă, putând găzdui și competiții internaționale. O parcare subterană pe două niveluri, cu 500 de locuri (dintre care 20 pentru automobile electrice), va fi integrată în proiect. Două treimi din suprafața complexului vor fi ocupate de spații verzi. Construcția este estimată să dureze 26 de luni, iar valoarea totală a investiției ajunge la 100 de milioane de euro, fonduri nerambursabile.
Arena va beneficia de sute de panouri fotovoltaice și pompe de căldură pe bază de propan, tehnologii care vor permite funcționarea stadionului exclusiv cu energie verde în zilele de meci. Se estimează că o treime din necesarul anual de energie va proveni din surse regenerabile, ceea ce va reduce semnificativ costurile de întreținere.
Noul stadion se ridică pe locul vechii arene „Nicolae Dobrin”, demolată în 2024 după aproape patru decenii. În trecut, aici au fost învinse echipe de top precum Real Madrid, Sevilla, Valencia sau Panathinaikos, iar inaugurarea din 1964 a fost marcată de un meci câștigat de Dinamo Pitești împotriva celor de la Spartak Sofia, scor 3-0.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
