prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Vintilă explică ruptura între românii și străinii de la FC Argeș! „Sunt din mai multe țări, sunt de religii diferite!”

Ruptura dintre jucătorii străini și cei români de la FC Argeș a devenit tot mai vizibilă în ultimele etape în care au apărut conflicte chiar pe terenul de sport. Bogdan Argeș Vintilă, antrenorul echipei din Trivale, a confirmat că există tensiuni între fotbaliștii din lotul actual al „vulturilor”, dar a pus totul pe seama lipsei de rezultate. Principalul a spus că nu există tabere de străini și români, dar a confirmat faptul că stranierii au o altă percepție asupra modului de antrenament sau de a evolua.

„Este o singură tabără. Este FC Argeș. Faptul că mai apar disensiuni nu înseamnă că echipa este împărțită în tabere. Există tensiune, există presiune, lipsa rezultatelor pozitive duce la încărcătură emoțională peste măsură. Unii jucători știu să își gestioneze aceste emoții, alții nu. Dar, după discuțiile avute cu ei sunt toate lucrurile în regulă din punctul de vedere al interacțiunii între jucători.

CITEȘTE ȘI: LOTUL FC ARGEȘ – SCHIMBAT DIN TEMELII DE BOGDAN VINTILĂ! „TREBUIE SĂ FIM REALIȘTI!”

Se amplifică o situație referitoare la jucătorii străini. Ei sunt jucători profesioniști, sunt din mai multe țări, sunt de religii diferite. Nu putem spune că sunt un grup. Sunt 15 jucători străini într-un lot de 27. Așa a fost construit acest lot, așa trebuie să continuăm până la sfârșitul campionatului. Toți avem același scop. În momentul în care am venit și am prezentat ce vreau să fac.

Chiar le-am făcut o poză împreună, pe care am discutat cu ei și s-au simțit bine. Eu nu trebuie să le spun că aici e Pitești, ei trebuie să își dea seama unde au venit. Eu pot să spun orice, până nu conștientizezi ceea ce spun eu, e debeaba. Intră pe aici și iese pe partea cealaltă. Ei trebuie să conștientizeze. Atât! Iar când spun ei, mă refer la tot lotul. Eu nu fac diferență între români și străini. Toți sunt jucătorii mei, fie ei români sau străini” a explicat Vintilă.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs