ULTIMĂ
ORĂ

Violeta Alexandru: „Se vede cu ochiul liber că PSD conduce România. PNL este de decor…”

Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii în Guvernul Orban și deputat Forța Dreptei, a criticat dur măsurile luate de coaliție de guvernare prin care au încurajat nemunca. Cu ocazia lansării FD Argeș, fostul ministru a declarat că modul în care este condus România, prin acordarea de vouchere și mărirea cu sume infime ale pensiilor, este unul falimentar.

„Proiectul s-a născut pentru a le spune oamenilor că nu toți politicienii sunt la fel. Se vede cu ochiul liber că PSD conduce România. PNL este de decor… ca să pară că există un braț de dreapta. Modul ăsta de a da de ici pe colo, care îmi aduce aminte de Ceaușescu, un voucher la câteva luni, câțiva lei în plus. Modul acesta de a conduce România este unul falimentar. Toți oamenii care sunt de dreapta și știu că nu așa ne ducem spre dezvoltare, nu așa asigurăm oamenilor condiții să se afirme profesional.

Ce arată acest lucru (n.r. – acordare de vouchere), că ești fraier dacă muncești? Că e mai bine să nu fi muncit toată viața, să fi muncit mai puțin, să te fi descurcat în fel și chip că o să vină PSD-ul și o să aibă grijă de tine. Ai ajuns să fi fraier în România dacă vrei să muncești și să ai un parcurs profesional de când termini facultatea și până termini stagiul complet de cotizare? Așa ceva pentru mine este inacceptabil. Această țară nu se va dezvolta cu o gândire de stânga care încurajează nemunca, cu o gândire de stânga care, cum vedeți, chipurile nus e mai fac angajări din iulie… dar cu excepții”a spus Violeta Alexandru.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.