prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Vouchere de 4.000 lei pentru acești români! Află ce condiții trebuie să îndeplinești!

Peste 200.000 de români și famili vor primi în perioada următoare vouchere în valoare de 4.000 lei, a anunțat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. Este vorba despre familiile care au peste cinci copii, persoanele care nu pot munci sau cele vârstince care nu au niciun sprinjin. Aceste tichete acordate de Guvern vor putea fi folosite pentru renovarea casei sau pentru schimbarea electrocasnicelor esențiale din casă.

„Aici avem două tipuri de vouchere. Este voucherul pentru condiţiile de locuire, de reparare a locuinţelor, de 4.000 lei/voucher. Şi avem şi voucherul pentru echipamentele electrocasnice. Aici discutăm de cele trei electrocasnice esenţiale, precum aragazul, maşina de spălat şi frigiderul, pe care încercăm să le acordăm pentru a asigura integrarea socială a beneficiarilor. Şi acestea vor fi în valoare tot de 4000 de lei. Dar aici aş vrea să subliniez că cele 220.000 de familii care vor fi beneficiare ale acestor vouchere nu vor avea un standard predefinit şi atunci încercăm prin anchetele sociale şi prin faptul că în fiecare centru comunicat care va funcţiona pe lângă autorităţile locale, să finanţăm cheltuielile de personal pentru asistentul social, medical şi cel educaţional.   Cei trei experţi vor face ancheta socială astfel încât fiecărei familii, analizate în parte, să i se poată defini profilul de nevoi sociale pe care le are. De exemplu are nevoie de întreţinerea locuinţei şi de schimbarea echipamentelor electrocasnice. De ce este nevoie de acest lucru? Ca să asigurăm o cât mai bună utilizarea acestor bani, să nu fixăm un standard de la Bucureşti şi după să nu se potrivească pe profilul nevoilor pe care beneficiarii le au”, a explicat ministrul Marcel Boloş, luni la un post TV.

CITEȘTE ȘI: CUMPLIT! AMBULANȚĂ ÎN MISIUNE – IMPACT VIOLENT CU UN CAP DE POD! TREI PERSOANE RĂNITE!

El a precizat că va exista şi un pachet de ajutoare pentru persoanele vârstnice.

„Acest pachet de servicii sociale pentru persoanele vârstnice îl anunţăm acum, în premieră, şi cuprinde atât serviciile sociale la domiciliu, inclusiv dacă persoanele vârstnice locuiesc într-o locuinţă socială în care este proprietatea primăriei, atunci se alocă banii inclusiv pentru repararea acestor locuinţe. De servicii de îngrijire la domiciliu, servicii medicale, inclusiv servicii de catering dacă nu au din ce trăi şi nu realizează veniturile corespunzătoare. Aceştia vor beneficia şi de aceste beneficii de masă caldă. Acestea vor fi suportate de către cantinele sociale ale primăriilor sau pur şi simplu servicii de catering simple pe care noi le suportăm, inclusiv dăm pentru primării, echipamentele de transport, maşinile de transport, care sunt adaptate pentru astfel de servicii. Este o premieră pentru ţara noastră acest tip de servicii pentru persoanele vârstnice şi încercăm prin aceasta să oferim un pachet de servicii sociale integrat. Nu am stabilit deocamdată cuantumul care va fi pentru fiecare beneficiar în parte, însă este important de reţinut că avem un buget de 150 de milioane de euro şi încercăm din aceşti bani, aceste tipuri de servicii să fie ţintite pe nevoia persoanei vârstnice, astfel încât la domiciliu să poată avea asigurate toate aceste servicii pentru o înlocuire adecvată şi o integrare socială adecvată” a mai precizat Boloş.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs