
Vremea extremă lovește din nou! Tornade, grindină uriașă și inundații catastrofale!
Europa traversează o perioadă de instabilitate atmosferică severă, provocată de talvegul format din fostul uragan Erin, care s-a instalat peste vestul continentului și avansează către est și sud. Fenomenul aduce furtuni puternice, grindină de mari dimensiuni, tornade și precipitații abundente, cu risc ridicat de inundații, avertizează specialiștii de la Severe Weather.
CITEȘTE ȘI: Sindicatele din Educație anunță! Ce se întâmplă pe 8 septembrie! Revin elevii în bănci?
După zilele caniculare, sfârșitul verii meteorologice se transformă într-un episod violent de vreme extremă, cu efecte pe scară largă.
Zonele cele mai afectate
Vremea severă își face simțită prezența în nord-estul Spaniei și sudul Franței, urmând să lovească regiunea alpină, Italia de nord, Elveția și vestul Austriei. Ulterior, fenomenul va coborî spre sudul Italiei, Croația, Muntenegru și Albania.
În zonele montane, cantitățile de apă pot depăși 300 l/mp în doar câteva zile, crescând riscul de viituri și alunecări de teren.
Ce este talvegul?
Meteorologii definesc talvegul ca o zonă alungită de presiune scăzută, asociată cu aer rece și instabil. Pe hărțile meteo apare ca o „adâncitură” între două zone de presiune ridicată și este responsabil pentru declanșarea furtunilor, ploilor torențiale și chiar a tornadelor.
România, sub cod galben de furtuni
Conform Administrației Naționale de Meteorologie, Banatul, Oltenia și sud-vestul Transilvaniei sunt vizate de un Cod galben de instabilitate atmosferică începând de sâmbătă seara (30 august, ora 23:00) și până duminică dimineață (31 august, ora 10:00).
Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului de până la 70 km/h, vijelii și grindină izolat. Cantitățile de apă pot ajunge la 40 l/mp.
Totodată, pentru duminică, în intervalul 10:00 – 21:00, atenționarea se extinde și în Transilvania, sudul Banatului, nordul Olteniei și al Munteniei, unde sunt prognozate noi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Meteorologii precizează că episoade de vreme severă pot apărea, local, și în restul țării.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
