Vremea o ia razna! Schimbări radicale anunțate de meteorologi!
Meteorologii au anunțat recent că ploile și vremea rea vor continua până la sfârșitul săptămânii în majoritatea zonelor din țară iar la munte chiar va ninge. Însă, din weekend vremea se va schimba radical. Începând de sâmbătă se va încălzi din nou, iar temperaturile vor urca până la 13 – 17°C în cea mai mare parte a țării.
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV! S-A DAT ALARMA PE ȘANTIERUL LOTULUI PITEȘTI – CURTEA DE ARGEȘ AL A1! SE ÎNTÂMPLĂ ACUM!
„Până vineri dimineață, ora 10:00, vorbim de o informare meteorologică ce vizează în mod deosebit cantitățile de precipitații posibil a se înregistra în toate zonele țării, valorile acestora fiind cuprinse între 10-15 l/mp. În zona Carpaților Meridionali, în Transilvania și Muntenia putem să consemnăm chiar valori de 25-30 l/mp, izolat peste 40 l/mp.
La altitudini mai mari de 1200 de metri vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent, iar în jumătatea de nord a Moldovei sau în partea de est a Transilvaniei vor fi și precipitații mixte. Din punct de vedere al regimului de temperaturi, vorbim de o vreme care va fi caracterizată de valori la nivelul maximelor de cel mult 13…14 grade în partea de sud vest, acolo unde și la această oră consemnăm 12…14 grade Celsius, în timp ce în Moldova, în jumătatea nordică, doar 2…3 grade Celsius.”, a anunțat recent, Elena Mateescu, director general al Administrației Naționale de Meteorologie.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp