prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Zece elevi de la Vlaicu Vodă, implicaţi într-un proiect în Polonia

Zilele trecute, mai toţi liceenii de la Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă“, membri ai Asociaţiei de Turism şi Ecologie „Călţun-Club UNESCO“, au iniţiat activităţi legate de tema ecologiei, în şcolile şi grădiniţele din Curtea de Argeş. Aceste acţiuni au constat în prezentări ale problemelor legate de mediu şi a soluţiilor necesare pentru rezolvarea lor, jocuri interactive, cât şi discuţii libere, care au vizat clarificarea şi explicarea unor fenomene naturale. Elevii s-au arătat dornici să-şi expună cunoştinţele, să şi le îmbunătăţească şi să le împărtăşească, mai departe, familiei şi prietenilor. De asemenea, ca urmare a unei bune colaborări cu alte asociaţii din ţări străine, ATE „Călţun-Club UNESCO“ a fost invitată să ia parte la un proiect european în Polonia. Pe data de 22 iunie, un grup de zece tineri, membri activi ai asociaţiei, au ajuns în Polonia, unde vor începe activităţile propriu-zise ale proiectului, cum ar fi discuţii despre navigaţie (aceasta fiind tema proiectului), ecologie şi voluntariat.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs