prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Zeci de jandarmi-pe strazile din Pitești! Află motivul!

Peste 70 de jandarmi argeșeni vor fi prezenți în acest sfârșit de săptămână la manifestările cultural-artistice și religioase din județul Argeș. Jandarmeria Argeș va asigura măsurile de ordine și siguranță publică la manifestările cultural-artistice organizate cu ocazia desfășurării ediției 45 a Simfoniei Lalelelor, dar și la manifestările religioase desfășurate cu prilejul Sărbătorii Ortodoxe a Floriilor și Paștelui Catolic.

Astfel, efectivele de jandarmi vor acționa, atât independent, cât și în cooperare cu Inspectoratul de Poliție Județean Argeș și Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Argeș pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea încălcării normelor de conviețuire socială.

Asigurarea măsurilor de ordine publică la Simfonia Lalelelor și la manifestările religioase de pe raza județului Argeș

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite și pentru buna desfășurare a evenimentelor, Jandarmeria Argeș adresează cetățenilor următoarele recomandări:

  • să respecte indicațiile forțelor de ordine și să evite implicarea în conflicte de orice natură;
  • să acorde o atenție deosebită bunurilor și obiectelor personale (genți, bagaje, telefoane) pentru a preveni eventualele tentative de furt ;
  • să supravegheze cu atenție minorii care se pot rătăci cu ușurință și să evite aglomerările de persoane;
  • în cazul în care sunt martorii unor fapte antisociale să solicite sprijinul echipajelor/patrulelor de jandarmerie, sau să apeleze numărul unic de urgență 112;

De asemenea, tot în această perioadă, jandarmii din cadrul Posturilor Montane de Jandarmi Rucăr și Arefu vor fi la datorie pentru menținerea unui climat de ordine și liniște publică, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, îndrumarea și informarea turiștilor aflați pe traseele montane.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs