prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Zeci de tineri din Pitești-sancționați drastic de polițiștii locali! Controalele continuă!

Poliția Locală Pitești a demarat o campanie de trei luni, în timpul verii, pentru diminuarea comportamentului antisocial în rândul tinerilor!

În cadrul campaniei, vor fi depistați și sancționați cei care se fac vinovați de:

  • consum de alcool pe domeniul public;
  • tulburarea liniștii și ordinii publice;
  • folosirea în mod defectuos și inadecvat a mobilierului din parcurile de joacă;
  • alte fapte antisociale.

În prima noapte, au fost depistate și sancționate 18 persoane majore, care au încălcat legea, în acest context.

Reamintim faptul că, pentru consumul de alcool pe domeniul public, sancțiunea este de la 100 la 500 de lei. Pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, amenda poate ajunge și la 1.000 de lei, iar pentru mizerie, coji de semințe, mucuri de țigară  aruncate pe domeniul public, sancțiunea este de la 1.000 la 1.500 de lei.

Facem apel către cetățenii municipiului Pitești să manifeste o conduită corectă și civilizată, fără a fi nevoie de aplicarea legii, amenzile fiind foarte mari. De asemenea, recomandăm semnalarea acestor derapaje comportamentale, prin apel la 991, polițiștii locali urmând a lua măsurile care se impun.

 

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs