ZIUA PĂMÂNTULUI VA  FI MARCATĂ LA MIOVENI

DISTRIBUIȚI
 La Mioveni, Ziua Pământului este marcată de Primăria orașului Mioveni și SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL vineri, 20 aprilie, ora 10.00, la Stația de Epurare a orașului Mioveni, printr-un eveniment la care vor participa câteva sute de elevi și cadre didactice de la școlile și liceele din oraș.
Aceștia vor lua parte la prezentări interactive cu privire la utilizarea eficientă a resurselor Pământului și importanța ocrotirii acestuia, vor planta pomi și vor avea ocazia să viziteze stația de epurare a orașului Mioveni.
Activitățile din cadrul proiectului educațional „Ziua Pământului” au drept scop antrenarea copiilor în activități care să contribuie la formarea unui comportament responsabil față de mediul înconjurător, stilmuarea motivației pentru ocrotirea mediului în care trăiesc, cooperarea elevilor în acțiuni concrete de cunoaștere a mediului precum și în acțiuni de protejare a acestuia.
Sâmbătă, 21 aprilie, activitățile de marcare a Zilei Pământului continuă cu o campanie de ecologizare care mobilizează în fiecare an câteva sute de voluntari, care au înțeles că trebuie să ne unim în a construi o lume sănătoasă și curată pentru generațiile ce vor urma. Pentru cei interesați să devină voluntari, vă reamintim că plecarea către locurile stabilite pentru ecologizare se va face de la Primăria Oraşului Mioveni la ora 09.00. Voluntarii vor avea la dispoziţie mănuşi şi saci din partea Primăriei, SEdC Mioveni SRL va asigura transportul deşeurilor colectate. Cei care doresc să se înscrie în această campanie pot obţine relaţii suplimentare de la reprezentanţii Biroului Protecţia Mediului din Primăria Mioveni sau la numerele de telefon 0348/455.444 (interior 111) şi 0730.016.105.
 La 22 aprilie, în fiecare an, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Planetei Pământ (sau Ziua Pământului), instituită de ONU, în 2009, prin Rezoluţia 63/278, pentru a ne reaminti fiecăruia că Pământul şi ecosistemele sale ne oferă condiţiile pentru întreţinerea vieţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here