ULTIMĂ
ORĂ

30.000 de euro, făcuți scrum de ziua lui! Gheorghe și-a văzut visul ars în flăcările care i-au mistuit casa!

30.000 de euro, făcuți scrum de ziua lui! Gheorghe și-a văzut visul ars în flăcările care i-au mistuit casa!

O avere s-a făcut scrum în urma unui incendiu care a cuprins acoperișul unei case din Timișoara. Proprietarul își ascunsese toți banii agonisiți într-o viață în podul locuinței, considerând că acolo vor fi în siguranță. Cei 30.000 de euro au ars înainte ca pompierii să poată interveni eficient pentru a stinge flăcările. „Mi-am distrus şi eu munca mea de o viaţă. Mi-au ars banii. Nu mai am nimic, sunt gata. Sunt terminat”, sunt primele declarații ale păgubitului.

CITEȘTE ȘI: Acum! S-a decis! Reguli noi pentru permisul de conducere!

Gheorghe Pleș a primit acest necaz chiar de ziua lui onomastică. Cei 30.000 de euro, economisiți cu greu, s-au transformat în cenușă în câteva momente.

Banii erau ascunși în pod, protejați aparent cu grijă. „Erau în pod, în dulap şi în dulapul ăla erau haine de pat, din alea vechi, de la bunica şi acolo erau puşi şi înveliţi într-o folie de aluminiu din aia de nu arde. Dar totuşi a ars”, a povestit Gheorghe Pleș. Visul său, pe care îl purta din tinerețe, s-a risipit: „Voiam să-mi cumpăr o maşină că am maşină de 21 de ani. Şi uite că… mi s-a dus visul”, a spus acesta.

În momentul izbucnirii incendiului, bărbatul în vârstă de 60 de ani se afla la serviciu. A fost sunat de fiul său, care locuiește vizavi. A știut imediat că întreaga lui avere era în pericol. A fugit spre casă, dar a fost prea târziu.

„Noi stăm vizavi de casa care a luat foc. La un moment dat s-a luat curentul. Când am ajuns să văd ce se întâmplă, deja ea luase foc. Am reuşit să iau un extinctor de maşină, am stins siguranţa, dar, din păcate, s-a extins la acoperiș”, a adăugat Marius Gheorghe Pleș, fiul păgubitului.

Incendiul ar fi izbucnit din cauza unei siguranțe defecte, despre care proprietarul era conștient și pentru care contactase deja furnizorul, în speranța unei reparații.

Cătălin Gavrilă, reprezentant ISU Timiș, a declarat: „La ajungerea echipajului la faţa locului, incendiul se manifesta generalizat la acoperişul casei, pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp”.

Pe fondul neîncrederii în sistemul bancar sau al dorinței de a-și păstra banii la îndemână, tot mai mulți români aleg să-și ascundă economiile în locuri considerate sigure în casă. Însă astfel de decizii pot avea consecințe dramatice. Anul trecut, un bărbat s-a prezentat la BNR cu bancnote arse, după ce le ascunsese în sobă. A avut însă noroc — banca i-a schimbat banii, întrucât aceștia prezentau suficiente elemente de identificare.

În 2023, într-un alt incendiu, un bărbat din Dej a pierdut 60.000 de lei, păstrați într-un borcan ascuns în fânul din hambar.

Sursa foto Observator

30.000 de euro, făcuți scrum de ziua lui! Gheorghe și-a văzut visul ars în flăcările care i-au mistuit casa!

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.