ULTIMĂ
ORĂ

Înecata din Barajul Golești – moartă de câteva zile! Suspiciunile Poliției….

Tragedie în această dimineață după ce corpul neînsuflețit al unei femei a fost descoperit plutind pe apa din Barajul Golești. Din primele informații, autoritățile au fost anunțate în jurul orei 12.00 de către un bărbat care se afla la pescuit că o persoană decedată plutește în baraj.

La fața locului s-au deplasat pompierii cu o barcă pneumatică și au adus la mal corpul neînsuflețit al femeii. Momentan nu se știe dacă a fost un accident sau dacă este vorba despre o sinucidere, acest lucru fiind stabilit de oamenii legii în urma cercetărilor. Din câte se pare, acesta avea în jur de 65 de ani, iar când a fost găsită era în stare de descompunere. Femeia decedată a fost predată unui echipaj al Serviciului de Medicină Legală Argeș și a fost transportată la morgă pentru necropsie.

De asemenea, omenii legii s-au deplasat la fața locului, au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă și continuă cercetările pentru a stabili cum s-a petrecut tragicul eveniment.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.