ULTIMĂ
ORĂ

CJ Argeș n-are bani să termine toate investițiile începute! VIDEO

Consiliul Județean Argeș a prezentat, miercuri, situația necesarului de fonduri, pentru terminarea proiectelor din județ legate de infrastructura de apă și canalizare, școli, precum și drumuri comunale și județene. În ce privește instructura pentru apă și canalizare, suma necesară atinge 121 milioane lei, cea pentru școli ajunge la 93 milioane lei, iar cea pentru drumuri comunale și județene este de 120 milioane lei. O parte din banii pentru canalizare ar putea veni de la Ministerul Dezvoltării, însă aceștia acoperă doar 35 la sută din necesar, adică 30 milioane lei. „Totuși, față de anul trecut, când am primit doar 8 milioane de la minister, în 2014 înregistrăm o creștere de aproape patru ori”, a declarat președintele CJ Argeș, Constantin Nicolescu. Este posibil ca, pentru reabilitarea de școli, județul Argeș să mai primească o parte din bani din fonduri. Europene. Cât despre drumurile comunale și județene, cele 120 milioane lei reprezintă necesarul de bani comunicat de primari, cu ocazia discuțiilor acestora de la consiliul județean.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.