
Premieră în Pitești! Magazinul mult așteptat se deschide în curând!
K-FOOD România, cea mai extinsă rețea de magazine specializate în produse alimentare coreene din țară, anunță inaugurarea unei noi locații în Pitești, programată pentru data de 4 iulie 2025. Noul magazin este amplasat pe Strada Victoriei nr. 28, în zona centrală a orașului, și va fi deschis zilnic între orele 10:00 și 21:00.
CITEȘTE ȘI: Permisul suspendat, mai ușor de recuperat – ce trebuie să faci? Parlamentul a decis!
„Suntem extrem de entuziasmați să aducem aromele și spiritul Coreei în Pitești. Valul Coreean – sau Hallyu – este mai puternic ca niciodată în România. De la muzică și seriale până la gastronomie, oamenii îmbrățișează cultura coreeană cu entuziasm și curiozitate. Noul nostru magazin va oferi nu doar ingrediente și gustări coreene esențiale, ci și experiențe care aduc fanii mai aproape de cultura pe care o iubesc”, a declarat Saenuri Park, administratorul K-FOOD România.
Deschiderea magazinului din Pitești reprezintă un pas important în strategia de extindere a K-FOOD România, care își propune să aducă gustul autentic al Coreei mai aproape de consumatorii români. Brandul deține deja patru magazine în București (Aviației, Unirii, Titan, Dorobanți), precum și puncte de vânzare în Ploiești și Craiova, iar noua locație din Pitești subliniază direcția de creștere constantă a rețelei.
Potrivit reprezentanților companiei, noul spațiu nu va fi doar un magazin alimentar, ci o experiență culturală complexă. Clienții vor putea savura preparate la un Ramen Bar elegant, inspirat de localurile coreene populare în videoclipurile K-pop și serialele K-drama, dar și să se relaxeze pe o terasă în aer liber, special amenajată pentru degustarea delicatese coreene.

Valul Coreean, cunoscut și sub denumirea Hallyu, a devenit un fenomen global, captând atenția a milioane de oameni prin muzica K-Pop, serialele K-Drama și bucătăria coreeană. De la capitale precum Seul, până în orașe ca São Paulo, New York sau București, cultura coreeană atrage o nouă generație de fani dornici să exploreze creativitatea și savoarea specifică acestei culturi.
Cu ocazia inaugurării din 4 iulie, vizitatorii magazinului din Pitești vor beneficia de o serie de surprize pe tot parcursul zilei. Clienții pot câștiga premii speciale, vor primi gratuit produse coreene și vor avea acces la promoții atractive, reprezentând o oportunitate atât pentru pasionații culturii coreene, cât și pentru cei care doresc să o descopere.
De asemenea, la începutul lunii, K-FOOD România a participat la Salonul Internațional de Carte Bookfest, în colaborare cu Editura Litera, organizând „Colțul iubitorilor de literatură asiatică”. Acest spațiu dedicat a combinat lectura cu degustarea unor specialități coreene, precum kimbap și alte preparate tradiționale, fiind foarte apreciat de vizitatori și consolidând legătura dintre publicul român și cultura coreeană.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
