
La aproape doi ani după accident, șoferul care a omorât-o pe mama directorului adjunct de la DJTS, Adrian Bughiu, a fost trimis în judecată. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești au dispus ca dosarul în care tânărul de 22 de ani, angajat la hipermarketul Auchan, să ajungă în instanță, după ce experiza a demonstrat că accidentul s-a petrecut din vina exclusivă a șoferului.
Șoferul putea să evite impactul, dacă era atent
Potrivit rechizitoriului întocmit în acest caz, șoferul, Lucian Valentin Stan, în vârstă de 22 de ani, circula bulevardul Petrochimiștilor, pe banda a 2-a a sensului de mers centru -Pitești, fiind însoțit de un bărbat care stătea pe locul din dreapta față. Șoferul nu a fost atent și n-a observat că Ioana Bughiu era pe trecerea de pietoni. A lovit-o, iar femeia a fost proiectată pe asfalt, murind la scurt timp după impact din cauza leziunilor foarte grave. În urma autopsiei s-a stabilit că victima avea răni foarte grave la cap,inclusiv o fractură de bază de craniu dar și hemoragie internă din cauza unei lovituri puternice în piept. Pentru ancheta din dosarul penal întocmit în acest caz a fost necesar și un raport de expertiză, concluziile fiind următoarele: ”starea de pericol care a dus la accident a fost generată de șofer prin modul în care a condus în apropierea trecerii de pietoni; autoturismul a pătruns în spațiul de siguranță al victimei; șoferul a avut la dispoziție posibilități să evite accidentul, dacă era atent și ar fi condus cu viteză mai mică; victima nu putea evita accidentul”, se arată în raportul întocmit citat în rechizitoriul procurorilor. Directorul adjunc de la DJTS, Adrian Bughiu i-a anunțat pe anchetatori că se va constitui parte civilă în proces și va cere daune, urmând să comunice suma.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
