
CUTREMUR la penitenciar! Doi polițiști au fost săltați de DIICOT: Ce le duceau deținuților în celule este INCREDIBIL!
Doi agenți de poliție din cadrul Penitenciarului Jilava au fost reținuți de procurorii DIICOT, fiind suspectați că au introdus și vândut deținuților droguri de mare risc și telefoane mobile. Potrivit informațiilor transmise de Agerpres, cei doi funcționari sunt acuzați că au aderat la un grup infracțional format din șase persoane. Activitatea ilegală a acestora s-ar fi derulat în mod repetat pe o perioadă de patru luni.
Conform anchetatorilor, drogurile erau preluate de la ceilalți membri ai rețelei și introduse clandestin în unitatea de detenție pentru a fi comercializate.
„Din probatoriul administrat a reieşit faptul că, în intervalul iulie – octombrie 2025, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, doi dintre inculpaţi (agenţi de poliţie de penitenciar) au procurat, de la coinculpaţii cercetaţi în cauză, droguri de mare risc pe care apoi le-au introdus în unitatea de penitenciar în care îşi desfăşurau activitatea, în scopul comercializării către persoane aflate în detenţie”, se arată în comunicatul DIICOT.
Totodată, sursa citată menționează că agenții au introdus ilegal și telefoane mobile, pe care le-au predat ulterior persoanelor private de libertate.
În cursul zilei de marți, autoritățile au efectuat 14 percheziții domiciliare, acțiunea vizând inclusiv spații din incinta Penitenciarului Jilava.
În urma descinderilor, au fost descoperite și ridicate peste 40 de doze de substanțe suspecte (sub formă de plicuri, capsule și folii), seringi hipodermice, sume de bani, înscrisuri și alte probe materiale.
Cei doi polițiști de penitenciar, alături de doi dintre traficanți, vor fi prezentați miercuri Tribunalului București. Procurorii au formulat o propunere de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile.
Ancheta a fost desfășurată cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție și DGJMB, beneficiind și de suportul polițiștilor de la Penitenciarul Jilava.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
