ULTIMĂ
ORĂ

ULTIMĂ ORĂ! Decizie fermă a primarului Gentea despre trenulețul de la Târgul de Crăciun! „Nu sunt dispus să riscăm!” VIDEO!

ULTIMĂ ORĂ! Decizie fermă a primarului Gentea despre trenulețul de la Târgul de Crăciun! „Nu sunt dispus să riscăm!” VIDEO!

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a anunțat retragerea acordului de funcționare pentru trenulețul din Târgul de Crăciun, după incidentul produs în seara de 18 decembrie pe zona pietonală din centrul orașului. Decizia vizează direct siguranța cetățenilor și a copiilor, într-un perimetru care urmează să fie foarte aglomerat în zilele următoare.

CITEȘTE ȘI: Exclusiv! Se construiește un nou cartier în Pitești! Va avea peste 2000 de aprtamente, mall, școli și magazine!

Edilul a precizat că nu acceptă riscuri suplimentare, chiar dacă trenulețul reprezenta o atracție pentru cei mici, deoarece promisiunile privind siguranța nu s-au confirmat în practică. Într-un mesaj video adresat publicului, Cristian Gentea a explicat că a cerut operatorului Salpitflor retragerea imediată a acordului, începând de astăzi, ca reacție rapidă la un incident considerat regretabil și inacceptabil.

Declarația primarului Cristian Gentea, referitoare la incidentul petrecut aseară, în Târgul de Crăciun:

„Am decis, în urma incidentului nefericit petrecut în seara de 18 decembrie, pe pietonala Târgului de Crăciun, să retragem acordul pentru funcționarea trenulețului care circula pe această stradă. Ne gândim la siguranța vizitatorilor în perioada următoare, în care întreaga zonă centrală va fi foarte aglomerată. Cu siguranță, în Târgul de Crăciun Pitești sunt multe alte posibilități de amuzament pentru cei mici. Ne dorim să nu riscăm alte incidente neplăcute și toți să avem Sărbători Fericite!”

De asemenea, într-un video transmis publicului, primarul Cristian Gentea a argumentat decizia luată: „Incidentul petrecut aseară în centrul Piteștiului este unul regretabil, dar deloc scuzabil. Deși fusesem asigurat că activitatea va fi una sigură, iată că nu s-a întâmplat așa iar atunci am fost nevoit să reacționez imediat și le-am cerut celor de la Salpitflor ca, începând de astăzi să retragă acordul pentru trenuleț. Chiar dacă mi s-a spus că era o atracție pentru cei mici, nu sunt dispus să riscăm în continuare pentru că zona respectivă va fi una foarte aglomerată în perioada următoare.”

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.