
Un caz de o gravitate extremă a șocat comunitatea din Sibiu, după ce o femeie de 38 de ani și o asistentă medicală au fost reținute, fiind acuzate că au planificat și executat uciderea mamei primeia dintre ele. Potrivit informațiilor publicate de Romania TV, mobilul crimei ar fi fost dorința fiicei de a pune mâna pe o avere de peste un milion de euro, obținută din moștenire.
Anchetatorii susțin că fapta a fost comisă în luna iunie a anului 2024, în locuința victimei de pe strada Vlahuță. Planul ar fi presupus sedarea femeii în vârstă de 59 de ani. Inițial, fiica i-ar fi pus substanțe calmante în ceai, după care asistenta medicală, în vârstă de 46 de ani, ar fi intervenit injectându-i doze suplimentare de sedative. Pentru a se asigura de decesul victimei, cele două ar fi recurs în final la asfixierea acesteia cu o pernă.
Dan Simion, procurorul-șef al Secției Judiciare din Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, a oferit detalii despre miza financiară a omorului: „Referitor la moştenire nu sunt încă finalizate cercetările. Dar la acest moment ştim că este vorba de cel puţin drie imobile în judeţul Sibiu, având o valoare cumulată de peste un milion de euro”. Autoritățile au confirmat că fapta a fost săvârșită cu premeditare, din interese materiale.
După crimă, fiica victimei a vândut bunurile moștenite și s-a stabilit în Dubai, unde intenționa să ducă o viață luxoasă. Aceasta a fost prinsă de anchetatori în luna decembrie, când a revenit în Sibiu pentru a vinde o altă locuință. Procurorul Dan Simion a precizat că investigația a fost declanșată în urma unor informații primite de oamenii legii.
În urma arestării asistentei medicale de la Spitalul Orășenesc din Cisnădie, autoritățile au început verificări interne riguroase. Primarul orașului Cisnădie, Mircea Orlăţan, a declarat pentru AGERPRES: „Vom face o anchetă la spital pentru posibilă sustragere de substanţe”.
Managerul unității medicale, Maria-Delia Mincă, a anunțat că a fost demarată o investigație la Camera de Gardă unde lucra femeia, pentru a verifica gestionarea medicamentelor cu regim special. Contractul individual de muncă al asistentei a fost suspendat începând cu data de 29 decembrie.
Vestea că o femeie și-a ucis propria mamă pentru bani a stârnit indignare în rândul vecinilor. „Cred că au făcut asta pentru bani, așa am înțeles. Foarte rău să omori un om. Mama, mama ta, să o omori? Ce-i aia? Cum e? Trebuie condamnată pe viață”, a declarat o femeie, conform sursei citate.
Cei care o cunoșteau pe asistenta medicală s-au declarat șocați de implicarea acesteia în acest caz, descriind-o ca fiind o persoană amabilă și dedicată profesiei. Rodica, o vecină care a interacționat cu aceasta la spital, a povestit experiența sa:
„O știam. Da, am fost la dânsa când am fost la Urgențe. S-au comportat foarte frumos, mi-au dat prim-ajutor în toate și în tot ce am avut. Și nu, nu cred că pot să fie așa. Foarte vorbăreață, vorbea frumos cu personalul, cu pacienții. Și foarte bine se comportă. Eu sunt șocată pentru că nu-mi vine să cred, pentru că n-aș crede că ar putea face așa ceva”, a spus aceasta.
O altă vecină a întărit ideea contrastului dintre imaginea publică a asistentei și faptele de care este acuzată: „Deci nu cred că ar putea face așa. Tot timpul am nimerit-o pe dânsa când am avut probleme la urgențe, m-a ajutat, a fost amabilă și vorbea frumos cu pacienții”.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
