ULTIMĂ
ORĂ

Tragedie în a doua zi din an! Ce au pățit doi pescari din Argeș pe râul Olt. Un tânăr de 28 de ani se luptă pentru viață!

O operațiune de salvare a fost declanșată în dimineața zilei de 2 ianuarie, pe râul Olt, în zona localității Dobroteasa, după ce doi bărbați au căzut în apă. Aceștia se aflau la pescuit cu o barcă în momentul producerii incidentului.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje din cadrul ISU Olt și ISU Vâlcea, mobilizând resurse de la Punctul de lucru Dobroteasa, precum și de la Detașamentele Drăgășani și Râmnicu Vâlcea.

Echipele de căutare au reușit să îl scoată la mal pe unul dintre bărbați, în vârstă de 65 de ani. Acesta prezenta semne vitale și a fost transportat imediat la spital pentru îngrijiri medicale.

Cea de-a doua victimă, un tânăr de 28 de ani, a fost găsită de salvatori la scurt timp după prima intervenție. Din nefericire, acesta era inconștient, iar personalul medical a început aplicarea manevrelor de resuscitare la fața locului.

Pentru această misiune, autoritățile au mobilizat un set complex de echipamente de intervenție:

  • două autospeciale pentru intervenție și descarcerare;
  • o autospecială pentru primă intervenție;
  • două bărci cu motor;
  • o ambulanță SMURD.

Cei doi bărbați implicați în accidentul de pe râul Olt au domiciliul în județul Argeș și se aflau în zona localității Dobroteasa pentru a pescui.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.