
Accident grav! Mașină de poliție spulberată în trafic! Doi agenți au ajuns de urgență la spital!
O autospecială de poliție a fost implicată într-un accident rutier produs pe raza orașului Cernavodă, momentul impactului fiind surprins de camerele de supraveghere din zonă. Din primele informații, vehiculul autorităților se apropia de o intersecție când a fost lovit violent din spate de un alt autoturism. Mașina care venea cu viteză era condusă de un bărbat în vârstă de 60 de ani.
CITEȘTE ȘI: Atenție piteșteni! Patru zile fără curent electric! Sute de locuințe, firme sau instituții afectate!
În urma coliziunii, cei doi agenți de poliție aflați în autospecială au suferit leziuni și au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la spital pentru investigații.
În momentul producerii evenimentului, echipajul se afla în misiune de patrulare, însă autospeciala nu avea în funcțiune semnalele luminoase sau acustice.
Atât polițistul aflat la volan, cât și șoferul în vârstă de 60 de ani au fost supuși testării cu aparatul etilotest. Rezultatele au fost negative pentru ambii conducători auto, confirmând că niciunul nu consumase băuturi alcoolice.
Foto: Ilustrativ!
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
