ULTIMĂ
ORĂ

Miting AUR cu 300 de participanți la Curtea de Argeș! Simion a venit cu acuze, nu și cu soluții!

George Simion a venit la Curtea de Argeș unde a participat la un protest organizat de AUR și care a avut ca scop atragerea atenției asupra lipsei apei potabile din localitate.

Deși a anunțat proteste similare din solidaritate în toată țara, la Curtea de Argeș au ieșit în stradă circa 300 de oameni, membri și simpatizanți AUR, în cea mai mare parte. Cu o zi în urmă George Simion avansase o cifră impresionantă: 100.000 în toată țara.

Ca la orice miting AUR nu au lipsit sloganele de tip „HOȚII!”, „Ne vrem țara înapoi!”, „Demisia!”, „Alegeri anticipate!” Mai mult decât atât, nici Simion și nici senatorul de Argeș Mircea Chelaru, nu au oferit vreo soluție la reala problemă a apei din Curtea de Argeș.

George Simion a răbufnit de la Curtea de Argeș, din mijlocul protestatarilor: Nu e normal, este anul 2026 în UE
„Toate barajele au fost închise fără să se gândească la oamenii care suferă. Mie mi se pare de neconceput. În anii ’60-’70-’80, românii erau capabili să facă lucruri mărețe – vezi barajul Vidraru, vezi Transfăgărășanul – și astăzi nu mai avem apă și căldură în case.
Întrebat de soluții, Chelaru a spus:” Alegeri anticipate, aceasta este soluția”.
Din decor nu au lipsit vuvuzelele, portavocea și strigătele pițigăiate. “ Apa nu e un lux, apa este de la Dumnezeu, este un dar al nostru la viață. Doar noi putem schimba lucrurile” a declarat liderul AUR, Bogdan Velcescu.
Cert este că, dincolo de desfășurarea deloc impresionantă de forțe, AUR nu a găsit altă soluție decât “ Călin Georgescu – președinte! După o participare de circa o oră, când și-a terminat sloganele, George Simion s-a retras dintre participanți.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.