
Schimbare radicală în mersul trenurilor în minivacanța de 1 Mai! Anunț oficial!
CFR Călători a anunțat suplimentarea capacității de transport către litoralul românesc pentru minivacanța de 1 Mai din anul 2026. În intervalul 30 aprilie – 4 mai, pasagerii vor beneficia de trenuri directe suplimentare către Constanța și celelalte stațiuni de la mare, inclusiv Mangalia, cu plecări din București Nord și Suceava.
CITEȘTE ȘI: Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea angajează! Ce posturi au fost scoase la concurs!
Reprezentanții companiei au precizat că turiștii proveniți din alte zone ale țării pot folosi conexiunile din Capitală pentru a ajunge rapid pe litoral, trenurile pe ruta București Nord – Constanța circulând frecvent, la intervale de aproximativ 1-2 ore.
O noutate importantă pentru această perioadă este redeschiderea temporară a liniei feroviare Constanța – Mangalia de către administratorul infrastructurii, CNCF CFR SA. Astfel, între 30 aprilie și 4 mai 2026, trenurile de tip Regio vor înlocui serviciile de transport auto folosite în prezent din cauza lucrărilor de reabilitare. Această măsură va permite circulația directă a vagoanelor și locomotivelor pe acest segment.
Totuși, călătorii trebuie să aibă în vedere că trenurile nu vor opri în stația Costinești Tabără. Conform avizului emis de managerul infrastructurii, peroanele acestei stații nu sunt încă finalizate și nu pot asigura condițiile necesare pentru urcarea și coborârea pasagerilor.
În acest context, persoanele care au achiziționat deja bilete cu plecare sau sosire din Costinești Tabără sunt rugate să folosească stația Costinești. Această situație a apărut deoarece vânzările de bilete au fost deschise înainte ca CNCF CFR SA să decidă reintroducerea temporară a garniturilor în circulație pe tronsonul respectiv.
Măsurile luate de operatorul feroviar au fost detaliate într-un comunicat oficial: „Cu ocazia minivacanţei de 1 Mai, când litoralul românesc devine una dintre principalele destinaţii tradiţionale de vacanţă, CFR Călători suplimentează capacitatea de transport către mare. Astfel, în perioada 30 aprilie/1 mai – 3/4 mai 2026, pe lângă trenurile directe din programul obişnuit de circulaţie, vor fi introduse trenuri directe suplimentare spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, din Bucureşti Nord şi Suceava”, se menţionează în documentul citat de Agerpres.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
