
ARGEȘ. Accident grav în Mioveni! Un șofer beat a făcut prăpăd pe stradă!
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Câmpulung, a provocat un accident rutier în orașul Mioveni, după ce s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice. Incidentul, în care a fost implicat un singur autoturism, a avut loc în cursul zilei de 23 aprilie și a fost raportat polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Mioveni.
CITEȘTE ȘI: Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea angajează! Ce posturi au fost scoase la concurs!
Potrivit verificărilor preliminare efectuate de agenții Formațiunii Rutiere Mioveni, șoferul circula pe bulevardul Dacia, din direcția Mioveni către Pitești. Într-o curbă, acesta a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ieșit în afara părții carosabile.
Oamenii legii au stabilit că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, dar și din cauza consumului de alcool. În urma testării cu aparatul etiltest, s-a confirmat prezența alcoolului în aerul expirat, valoarea indicată fiind mai mare de 0,40 mg/l.
După testare, conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate și pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Conform datelor furnizate de Poliția Orașului Mioveni, pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: conducere sub influența alcoolului; vătămare corporală din culpă.
Cercetările sunt continuate de către autorități pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul și pentru a dispune măsurile legale necesare.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
