ULTIMĂ
ORĂ

„Soția mea mă întreține!” Declarația incredibilă a unui ministru român !!!

Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Fondurilor Europene, a vorbit recent despre situația sa financiară, mărturisind că veniturile actuale din funcția publică sunt mult mai mici decât cele pe care le obținea anterior în mediul privat sau internațional.

În cadrul unei ediții a podcastului , oficialul a explicat că în prezent încasează un salariu de aproximativ 2.300 de euro (circa 12.800 de lei). Pîslaru a subliniat că, înainte de a prelua responsabilitățile publice, câștiga lunar suma de 7.600 de euro net, activând în cadrul unei organizații internaționale.

„În acest moment soția mea mă întreține, pot să declar asta și să îi mulțumesc și public. Ăsta este adevărul. Acest venit pe care îl am de circa 13.000 și un pic de lei, de fapt e 12.800, e o sumă care e mare față de veniturile din România”, a declarat Dragoș Pîslaru în cadrul interviului.

Situația veniturilor familiei sale a generat discuții în contextul declarației de avere depuse anul trecut. Conform documentului oficial, soția demnitarului a raportat pentru anul fiscal precedent un venit total de numai 6.000 de lei, sumă care echivalează cu o medie de 500 de lei pe lună.

Deși soția sa ocupă în prezent un nou loc de muncă, Dragoș Pîslaru a optat pentru confidențialitate în ceea ce privește veniturile actuale ale acesteia și instituția unde este angajată, datele nefiind făcute publice.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.