
Alertă ANM de ultimă oră! Se anunță PRĂPĂD în România: Județele unde cerul se va rupe în două!
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări Cod galben de instabilitate atmosferică, valabile pentru marți și miercuri în mai multe regiuni din Muntenia, Dobrogea, Oltenia și Moldova.
CITEȘTE ȘI: ARGEȘ. Se fac ANGAJĂRI la Primăria Topoloveni! Posturile scoase la CONCURS!
Pentru ziua de marți, până la ora 23:00, sunt vizate județele din nordul și nord-estul Munteniei, precum și nordul Dobrogei. În aceste zone se vor înregistra averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 50-70 km/h. Izolat, meteorologii anunță vijelii și căderi de grindină de mici dimensiuni.
Conform datelor furnizate de ANM, în intervale scurte de timp, de 1-3 ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15-25 l/mp și, pe arii restrânse, de peste 30-40 l/mp. Fenomene specifice instabilității atmosferice vor apărea local și în restul regiunilor Muntenia și Dobrogea, dar și în estul Olteniei și sudul Moldovei.
Miercuri, avertizarea Cod galben va fi în vigoare pentru județele Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova, dar și pentru zona montană a județelor Buzău și Vrancea.
În aceste zone, instabilitatea se va manifesta prin ploi torențiale, descărcări electrice și vânt puternic, cu rafale ce vor atinge 50-70 km/h. Izolat, pot apărea vijelii și grindină. Cantitățile de apă prognozate sunt de 15-25 l/mp, cu valori ce pot depăși izolat 30-40 l/mp în urma averselor torențiale.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
