
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a semnat un nou ordin de ministru care vizează modificarea normativului tehnic pentru drumurile expres din România.
CITEȘTE ȘI: Vestea momentului pentru toți șoferii! S-a aflat data când va fi gata Autostrada Sibiu-Pitești. E oficial!
Conform noilor reglementări, acest tip de infrastructură rutieră va beneficia de benzi de urgență, similare celor existente pe autostrăzi.
Decizia are ca scop principal creșterea siguranței pe șosele, prin corectarea unor deficiențe de proiectare care au fost identificate în ultimii ani. Oficialul a explicat că lipsa acestor benzi a reprezentat un factor de risc major pe anumite segmente de drum.
Referitor la această măsură, Horațiu Cosma a declarat: „Mai multă siguranță pe drumurile expres din România! Am semnat ordinul de ministru pentru modificarea normativului! Corectăm astăzi o problemă de proiectare care, din păcate, a contribuit în ultimii ani la producerea unor accidente grave și chiar tragice pe unele drumuri expres din România”.
Prin această actualizare a normelor tehnice, autoritățile de la Transporturi urmăresc să reducă numărul evenimentelor rutiere grave, oferind șoferilor condiții de rulare mai sigure pe drumurile de mare viteză din țară.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
