ULTIMĂ
ORĂ

ACUM. PERCHEZIȚII masive! Un CUNOSCUT MEDIC stomatolog, SĂLTAT de mascați!

ACUM. PERCHEZIȚII masive! Un CUNOSCUT MEDIC stomatolog, SĂLTAT de mascați!

Polițiștii din județul Timiș desfășoară, în dimineața zilei de vineri, 13 percheziții domiciliare într-un dosar penal care vizează infracțiuni la regimul armelor și încălcări ale legislației privind protecția fondului cinegetic. Acțiunea este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Un medic stomatolog, printre persoanele suspectate de braconaj

Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că printre persoanele vizate de aceste descinderi se află și un medic stomatolog care profesează în comuna Giroc, localitate aflată în vecinătatea municipiului Timișoara. Conform anchetatorilor, persoanele implicate în acest dosar ar fi participat la partide de vânătoare ilegală de mistreți.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept, precum și pentru fapte prevăzute de legea privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș au transmis că activitățile de astăzi sunt desfășurate pentru administrarea probatoriului, stabilirea întregii activități infracționale și identificarea unor bunuri care pot servi ca probe în cadrul anchetei.

Echipele de poliție care participă la operațiune

La acțiunea de amploare din județul Timiș participă numeroase structuri ale poliției, după cum urmează: Serviciul de Investigare a Criminalității Economice; Serviciul de Investigații Criminale; Poliția Orașului Sânnicolau Mare; Secția 9 Poliție Rurală Jebel; Poliția Orașului Ciacova; Specialiști criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic; Luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.