
MĂCEL în ARGEȘ! Atac SÂNGEROS în plină zi, în CENTRUL orașului! Bărbat bătut cu BESTIALITATE și ÎNJUNGHIAT!
Un incident grav a avut loc în după-amiaza zilei de 1 iunie, în zona centrală a municipiului Curtea de Argeș, chiar în Piața Centrală a Orașului Regal, un loc frecventat zilnic de localnici și turiști. Potrivit informațiilor transmise de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, un tânăr de 26 de ani este suspectat că a agresat violent un bărbat de 48 de ani, originar din Pitești.
CITEȘTE ȘI: Veste uriașă pentru toți șoferii! Se face o nouă autostradă în România. S-a dat undă verde chiar acum
Anchetatorii susțin că între cei doi exista un conflict mai vechi, iar tensiunile au escaladat în plină zi, în spațiul public. În timpul altercației, tânărul de 26 de ani ar fi început atacul lovindu-l pe bărbatul mai în vârstă în zona capului, mai întâi cu pumnii.
Situația ar fi degenerat rapid, iar agresorul ar fi folosit ulterior un obiect tăietor-înțepător, provocându-i victimei o rană în zona capului.
După incident, bărbatul de 48 de ani s-a deplasat singur la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri. Din fericire, acesta a reușit să ajungă la timp la spital, unde a fost tratat pentru leziunile suferite.
Cazul nu a fost sesizat imediat autorităților de către cei implicați, ci a intrat în atenția poliției ulterior, în urma prezentării victimei la unitatea medicală.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub coordonarea unității de parchet competente. Cercetările vizează infracțiunile de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Oamenii legii îl caută în prezent pe tânărul de 26 de ani, care, potrivit unor informații preliminare, ar fi părăsit țara la scurt timp după incident.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile încearcă să stabilească exact cum s-a produs conflictul și toate circumstanțele care au dus la acest episod de violență petrecut în plin centru al orașului.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
