ULTIMĂ
ORĂ

ALERTĂ de VIITURI în ARGEȘ! Află zonele vizate!

ALERTĂ de VIITURI în ARGEȘ! Află zonele vizate!

Hidrologii au emis noi avertizări de inundații pentru mai multe regiuni ale țării, fiind vizate 13 bazine hidrografice și cursurile de apă din Dobrogea. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), au fost instituite coduri galbene și portocalii ce prevăd posibile depășiri ale cotelor de apărare, valabile până sâmbătă la prânz.

CITEȘTE ȘI: ACUM. INCENDIU puternic la Conașul Iacob din Albota. Pompierii intervin de urgență! ARDE violent!

O avertizare Cod portocaliu va fi în vigoare în intervalul 3 iulie, ora 12:00 – 4 iulie, ora 9:00. Conform specialiștilor, această alertă vizează următoarele sectoare:

  • Râul Teleorman – bazinul amonte de stația hidrologică Tătărăstii de Sus (județele Argeș și Teleorman);
  • Râul Negru (județele Covasna, Harghita și Brașov);
  • Râul Putna – bazinul superior (județul Vrancea).

Avertizare Cod galben până sâmbătă

Conform prognozei transmise de INHGA, un Cod galben de inundații este activ până sâmbătă, la ora 12:00. Fenomenele hidrologice pot afecta numeroase cursuri de apă din nordul, centrul și vestul țării, printre care:

  • Vișeu, Iza și Lăpuș (județul Maramureș);
  • Someșul Mare (județul Bistrița-Năsăud) și Someșul Mic (județele Bihor și Cluj);
  • Mureș, Arieș, Târnava Mare și Târnava Mică (județele Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud, Alba, Cluj, Sibiu, Brașov și Hunedoara).

De asemenea, avertizarea vizează bazinele hidrografice din sudul și estul teritoriului:

  • Desnățui (Mehedinți și Dolj), Jiu și Gilort (Hunedoara și Gorj);
  • Olt (Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Gorj, Olt și Dolj);
  • Călmățui, Vedea, Argeș, Ialomița și Prahova (Argeș, Olt, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Prahova și Ialomița);
  • Buzău, Râmnicu Sărat, Putna, Trotuș, Bistrița, Moldova și Suceava (Brașov, Covasna, Buzău, Prahova, Vrancea, Harghita, Bacău, Neamț și Suceava);
  • Bârlad, Siret (afluenții de stânga), Jijia și Prut (județele Neamț, Vaslui, Iași, Bacău, Galați, Vrancea și Botoșani).

Sunt vizate, de asemenea, toate râurile din Dobrogea, în județele Tulcea și Constanța. Hidrologii avertizează că scurgerile importante pe versanți, torenți și pâraie pot genera inundații locale și creșteri rapide de debite pe sectoarele de râu menționate.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.