ULTIMĂ
ORĂ

TRAGEDIE în lumea BASCHETULUI: un tânăr de 16 ani, JUCĂTOR și ARBITRU, și-a pierdut viața într-un ACCIDENT rutier

Comunitatea baschetbalistică din județul Gorj este în doliu după dispariția prematură a lui Rareș Sgondea, un adolescent de doar 16 ani a cărui viață s-a stins în urma unui accident rutier cumplit. Evenimentul nefericit a avut loc în cursul nopții de duminică spre luni, pe raza comunei Lelești.

​Rareș Sgondea era o figură cunoscută și apreciată în lumea sportului local, fiind implicat activ atât ca jucător la echipele de juniori ale CSM Târgu Jiu, cât și în calitate de arbitru în cadrul Asociației Județene de Baschet Gorj și al Colegiului Județean de Arbitri de Baschet Gorj. Recent, acesta participase la competițiile naționale de Babybaschet și Minibaschet desfășurate la Costinești, revenind acasă cu puțin timp înainte de producerea tragediei.

„Cu profundă durere am primit în această dimineață vestea trecerii în neființă a adolescentului Rareș Sgondea. Un elev de excepție al Colegiului Național Tudor Vladimirescu, un baschetbalist cu suflet mare la echipele de juniori U16 si U18 ale Clubului Sportiv Municipal Târgu-Jiu și un arbitru corect și iubit de toți din cadrul Asociatiei Judetene de Baschet Gorj si al Colegiului Judetean de Arbitrii de Baschet Gorj.

Duminică dimineață se întorsese de la Costinești, unde a arbitrat două săptămâni meciuri in cadrul Compețițiilor Sportive Naționale de Babybaschet și Minibaschet și îmi spunea că era fericit că a reușit să arbitreze bine meciurile copiilor. A plecat prea devreme dintre noi, dar lasă în urmă amintirea unui om pasionat de sport, de baschet și de oameni. Astăzi, baschetul românesc pierde mai mult decât un jucător și un arbitru. Pierde un tânăr cu dragoste imensă pentru acest sport.

A trăit pentru joc, pe teren ca jucător și lângă teren ca arbitru, cu fair-play și respect, iubea baschetul și viața. Cerul câștigă azi un înger care va fluiera de sus. A fost un adolescent dedicat, cu dragoste pentru baschet, respectat atât pe teren ca jucător, cât și lângă teren ca arbitru. A plecat dintre noi mult prea devreme, lăsând în urmă un gol imens în inimile familiei, colegilor, prietenilor și a întregii comunități de baschet gorjene. Asociația Județeană de Baschet Gorj este alături de întreaga familie a lui Rareș, de părinții lui, Adela și Răzvan și de fratele lui, Horia. Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Drum lin prin stele, Rareș . Dumnezeu să-l odihnească în pace!”–  Marius-Eremia Vlaicu-Popa, președintele Asociației Județene de Baschet Gorj

​Accidentul a avut loc după ora 01:00, implicând mașina în care se afla adolescentul. Deși forțele de intervenție au ajuns rapid la fața locului și au încercat manevrele de resuscitare, eforturile lor au rămas fără rezultat, medicii fiind nevoiți să declare decesul tânărului. În același accident au fost răniți conducătorul auto și alți doi pasageri, toți fiind transportați la unitatea spitalicească pentru îngrijiri medicale de specialitate.

​Vestea morții sale a lăsat un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut. Reprezentanții Asociației Județene de Baschet Gorj și-au exprimat regretul profund față de pierderea unui tânăr caracterizat prin dedicare totală și o pasiune autentică pentru sportul cu mingea la coș, lăsând în urmă o imagine a unui adolescent model, mereu implicat și entuziast.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.