
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, va asista la marea finală a Cupei Mondiale de fotbal, programată pe 19 iulie pe MetLife Stadium. Informația a fost confirmată oficial de Gianni Infantino, președintele FIFA. Deși turneul este găzduit în comun de SUA, Canada și Mexic, liderul de la Casa Albă nu a participat până în prezent la nicio altă partidă din cadrul competiției.
Într-o intervenție pentru postul elvețian Blue Sport, Infantino a clarificat situația prezenței lui Trump, negând speculațiile conform cărora absența acestuia ar fi cauzată de motive de securitate. „Nu, nu. Presupun că mai are și alte lucruri de făcut. Dacă ar fi la stadion, oamenii ar întreba ce caută acolo când sunt atât de multe probleme în lume. Sunt permanent în contact cu el și cu administrația sa, care face o treabă foarte bună în organizarea Cupei Mondiale”, a precizat șeful forului fotbalistic mondial.
Planul stabilit de organizatori prevede ca trofeul să fie înmânat noii campioane mondiale chiar de către Gianni Infantino și Donald Trump. Președintele FIFA a subliniat că acest gest respectă protocolul tradițional al competiției: „Sperăm să prezentăm împreună trofeul la finală. Acesta a fost întotdeauna planul și așa s-a procedat în trecut, președintele țării care găzduiește finala înmânând trofeul alături de președintele FIFA”.
Încă de la începutul anului 2025, Donald Trump anunțase că intenționează să ia parte la mai multe evenimente din cadrul turneului final. În acest sens, președintele american a înființat un grup de lucru dedicat coordonării logistice și organizatorice a competiției pe teritoriul Statelor Unite.
Cupa Mondială a ajuns în prezent în faza penultimului act. În semifinale, microbiștii vor putea urmări duelurile dintre:
Meciul decisiv pentru titlul mondial se va desfășura pe data de 19 iulie, pe arena MetLife Stadium din East Rutherford, statul New Jersey.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
