ULTIMĂ
ORĂ

ACUM! PERCHEZIȚII masive la un cunoscut clan din România și un penitenciar! Acuzații extrem de grave!

ACUM! PERCHEZIȚII masive la un cunoscut clan din România și un penitenciar! Acuzații extrem de grave!

În zorii zilei de joi, procurorii DIICOT au declanșat una dintre cele mai ample operațiuni din ultimii ani împotriva criminalității organizate din estul țării. Nu mai puțin de 29 de percheziții au avut loc în județele Brăila și Galați, inclusiv în Penitenciarul Brăila, într-un dosar care vizează, potrivit unor surse, destructurarea temutului clan Buricea.

CITEȘTE ȘI: Adio, calvar la volan! Ce se întâmplă cu autostrăzile din România: 250 km vor fi gata până la finalul lui 2026

Anchetatorii susțin că membrii grupării sunt cercetați pentru o serie de infracțiuni deosebit de grave, printre care constituirea unui grup infracțional organizat, tentativă de omor calificat, șantaj, camătă, trafic de persoane, proxenetism, favorizarea făptuitorului și spălarea banilor.

Potrivit DIICOT, gruparea ar fi fost înființată în anul 2021 de trei bărbați din municipiul Brăila, iar în timp ar fi atras alți aproximativ 20 de membri. Toți ar fi acționat coordonat, sub conducerea unui lider în vârstă de 50 de ani, având roluri bine stabilite și urmărind atât intimidarea rivalilor, cât și obținerea unor câștiguri uriașe din activități ilegale.

Anchetatorii susțin că, în ultimii cinci ani, membrii grupării ar fi recurs în repetate rânduri la violență extremă pentru a-și consolida influența în lumea interlopă din Brăila.

Conform procurorilor, patru persoane au fost victime ale unor tentative de omor, iar atacurile au fost atât de violente încât puteau provoca moartea victimelor. Decesul acestora a fost evitat doar datorită intervenției rapide a medicilor și reacției persoanelor agresate.

Scopul acestor acțiuni ar fi fost intimidarea adversarilor și menținerea reputației violente a grupării în mediul infracțional.

În centrul anchetei se află și activitatea de cămătărie desfășurată, potrivit DIICOT, de liderul grupării.

Acesta ar fi acordat împrumuturi fără autorizație, percepând dobânzi săptămânale sau lunare și solicitând drept garanții case, terenuri ori autoturisme de lux.

Procurorii spun că persoanele care nu își achitau la timp datoriile erau supuse unor presiuni psihologice și acte de intimidare pentru recuperarea banilor și a dobânzilor.

Și alți membri ai grupării sunt acuzați că practicau aceeași metodă de împrumut ilegal cu dobândă.

Ancheta a scos la iveală și un presupus mecanism de spălare a banilor.

Potrivit DIICOT, liderul grupării ar fi transferat și înregistrat pe numele unor membri ai familiei mai multe bunuri, inclusiv imobile și autoturisme de lux, pentru a ascunde proveniența banilor obținuți din activități ilegale, deși el ar fi fost beneficiarul real al acestora.

Dosarul conține și acuzații privind exploatarea sexuală a unor tinere.

Procurorii susțin că doi membri ai grupării ar fi folosit metoda „loverboy”, prin care și-ar fi sedus victimele cu promisiuni de iubire, pentru ca ulterior să le constrângă psihic să practice prostituția.

Anchetatorii afirmă că una dintre victime ar fi fost exploatată în Elveția, iar cealaltă în Austria. De asemenea, una dintre femei ar fi fost transportată și adăpostită în mai multe orașe din România, printre care Brăila, Baia Mare, Brașov și Suceava.

În urma perchezițiilor, persoanele vizate urmează să fie duse la audieri la sediul central al DIICOT, unde procurorii vor decide măsurile procesuale ce se impun.

Ancheta este în desfășurare, iar persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.