
Președintele Nicușor Dan a fost pus în fața unei întrebări care agită scena politică: este sau nu „omul PSD”, așa cum îl acuză o parte dintre cei care l-au susținut la alegerile prezidențiale?
Șeful statului nu a răspuns direct cu „da” sau „nu”, însă a oferit o explicație care lasă loc de interpretări și care a alimentat dezbaterea politică.
„Am un mandat și, în exercitarea acestui mandat, încerc să iau cele mai bune decizii pentru România. În aceste decizii nu trebuie să te uiți mereu numai la pasul 1, fiindcă se poate ca la pasul 2 sau 3 să ai probleme. Ăsta este răspunsul”, a declarat Nicușor Dan.
Declarația vine pe fondul criticilor lansate de adversarii politici și de o parte dintre alegătorii săi, care au contestat anumite decizii și poziționări ale președintelui după preluarea mandatului.
Nicușor Dan susține însă că deciziile sale trebuie analizate prin prisma interesului național și a efectelor pe termen lung, nu doar prin reacțiile de moment ale diferitelor tabere politice.
Răspunsul președintelui a reaprins discuțiile privind relația sa cu partidele politice și direcția în care se îndreaptă scena politică din România.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
