
Au apărut noi informații în cazul incidentului petrecut sâmbătă la telecabina de la Bâlea, unde 16 turiști au rămas blocați la peste 2.000 de metri altitudine.
CITEȘTE ȘI: Veste uriașă pentru toți șoferii! Se face o nouă autostradă în România. S-a dat undă verde chiar acum
Potrivit primelor date furnizate de autorități, instalația s-a oprit din cauza unei defecțiuni tehnice, iar echipele Salvamont Sibiu au intervenit imediat pentru a acorda sprijin persoanelor aflate în cele două cabine.
Reprezentanții Salvamont au precizat că situația nu a fost una critică, turiștii fiind în permanență în siguranță și asistați atât de personalul telecabinei, cât și de salvatorii montani.
„Echipa de prim răspuns a Serviciului Public Județean Salvamont Sibiu intervine în zona Bâlea pentru asistarea unui grup de turiști rămași în zona montană în urma unei avarii produse la telecabină. Situația nu este una gravă”, a transmis șeful Salvamont Sibiu, Dan Popescu.
După intervenția echipelor de salvare, turiștii au fost însoțiți în siguranță către Bâlea Cascadă.
Autoritățile urmează să stabilească exact ce a provocat defecțiunea tehnică și dacă sunt necesare măsuri suplimentare pentru prevenirea unor incidente similare.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
