ULTIMĂ
ORĂ

FOCAR de INFECȚIE pe strada Depozitelor! Femeie dusă de urgență la Adăpostul de Noapte!

FOCAR de INFECȚIE pe strada Depozitelor! Femeie dusă de urgență la Adăpostul de Noapte!

Poliția Locală Pitești și Direcția de Asistență Socială au intervenit, miercuri, 22 iulie, în urma mai multor sesizări primite la dispecerat, pentru a acorda sprijin unor persoane aflate în situații de risc. Două cazuri au atras atenția autorităților: o femeie găsită într-un canton feroviar insalubru și un bărbat în vârstă care își petrecea nopțile pe scara unui bloc.

CITEȘTE ȘI: Veste URIAȘĂ pentru toți românii! Ce se întâmplă chiar ACUM pe Autostrada Sibiu-Pitești, e MOMENT ISTORIC pe șantier!

Prima intervenție a avut loc în zona străzii Depozitelor, la un canton feroviar unde echipe mixte formate din polițiști locali și reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială au identificat o femeie de 52 de ani, din comuna Budeasa. Locul în care aceasta se adăpostea era într-o stare avansată de degradare și prezenta risc de apariție a unui focar de infecție.

Deși femeia a refuzat transportul la spital pentru investigații medicale, aceasta a acceptat să fie cazată la Adăpostul de Noapte din cartierul Nord, unde beneficiază de condiții sigure și sprijin social.

În același timp, responsabilului cantonului CFR i-a fost adusă la cunoștință obligația legală de a împiedica accesul persoanelor neautorizate și de a dispune curățarea și igienizarea atât a incintei, cât și a zonei din jur.

În aceeași zi, autoritățile au intervenit și pe scara blocului L5 din cartierul Nord, unde au găsit un bărbat în vârstă de 70 de ani, din Leordeni, care dormea acolo de mai multe nopți.

În urma evaluării efectuate la fața locului, polițiștii și reprezentanții serviciilor sociale au constatat că bărbatul prezenta semne evidente ale unor afecțiuni cronice. A fost solicitat un echipaj de ambulanță, care l-a transportat la Spitalul Județean de Urgență pentru investigații și îngrijiri medicale.

Poliția Locală Pitești și Direcția de Asistență Socială transmit că vor continua monitorizarea persoanelor vulnerabile și vor interveni ori de câte ori sunt semnalate situații care pun în pericol sănătatea sau siguranța acestora.

Totodată, autoritățile subliniază că astfel de acțiuni urmăresc atât protejarea persoanelor aflate în dificultate, cât și menținerea ordinii, igienei și siguranței în spațiile publice din municipiu.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.