ULTIMĂ
ORĂ

BREAKING! ANGAJAȚII DACIA – trimiși ACASĂ! SE OPREȘTE PRODUCȚIA! Află ce s-a decis acum!

BREAKING! ANGAJAȚII DACIA – trimiși ACASĂ! SE OPREȘTE PRODUCȚIA! Află ce s-a decis acum!

Uzina Dacia de la Mioveni își va întrerupe temporar activitatea în luna octombrie. Producția de automobile va fi oprită timp de două zile, însă angajații nu vor pierde drepturile salariale prevăzute în contractele de muncă. Concret, activitatea de producție va fi suspendată vineri, 9 octombrie, și luni, 12 octombrie 2026. În aceste zile, angajații vor rămâne acasă, beneficiind de drepturile salariale stabilite prin contractul colectiv și individual de muncă.

CITEȘTE ȘI: PROIECT GIGANT! BLOCURI de 8 și 9 ETAJE într-o zonă cenușie a PITEȘTIULUI! Se schimbă fața orașului!

Chiar dacă liniile de producție nu vor funcționa în cele două zile, la Mioveni vor continua mai multe activități necesare pentru funcționarea uzinei.

Printre acestea se numără lucrările de retușuri și realinieri, fabricarea și expedierea pieselor de schimb, inventarierea acestora, descărcarea camioanelor și alte operațiuni logistice.

De asemenea, sunt programate lucrări de întreținere a instalațiilor, curățenie tehnologică și alte activități tehnice.

Direcția Logistică și celelalte departamente conexe își vor adapta programul de lucru și numărul de angajați în funcție de programul Uzinei Vehicule Dacia și de necesitățile clienților externi.

Noua oprire temporară vine într-un context dificil pentru industria auto din România. În luna august, uzinele Dacia și Ford au fost nevoite să își întrerupă producția până pe 19 august, pe fondul crizei energetice generate de scăderea debitului Dunării și oprirea celor două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă. Măsura a fost dispusă atunci de Guvern.

Situația scoate din nou în evidență presiunile cu care se confruntă industria auto românească, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei.

Mihai Bordeianu, Managing Director Dacia South Eastern Europe, a avertizat că România riscă să piardă între 20% și 25% din industria auto, în ceea ce privește cifra de afaceri, numărul de angajați și nivelul producției, dacă problema competitivității nu este abordată rapid.

Pentru moment, oprirea de la Mioveni este programată pentru doar două zile, iar activitățile esențiale din uzină vor continua în paralel cu pauza de producție.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.