
Au apărut noi informații despre accidentul mortal produs la ieșirea din Pitești spre Bascov. Polițiștii au stabilit că la volanul ansamblului rutier implicat în tragedie se afla un bărbat de 48 de ani, din Beiuș, județul Bihor.
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV! POLIȚIST din ARGEȘ – CONDAMNAT la închisoare! ȘOC în IPJ ARGEȘ! DECIZIA JUDECĂTORILOR, ACUM!
Potrivit primelor verificări, acesta conducea un ansamblu format din cap tractor și semiremorcă, pe direcția Pitești–Vâlcea, în momentul în care l-a surprins și accidentat pe pieton.
Pietonul, în vârstă de 60 de ani, din Bascov, se afla în traversarea regulamentară a drumului atunci când a fost lovit de autocamion.
Impactul a fost devastator. Leziunile suferite au dus, din păcate, la decesul victimei.
Polițiștii verifică în continuare împrejurările exacte în care s-a produs accidentul, una dintre ipotezele analizate fiind neacordarea de prioritate pietonului.
După accident, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etiltest. Rezultatul a indicat că nu consumase alcool.
În acest caz, polițiștii Biroului Rutier Pitești au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
