
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și fostul premier Ilie Bolojan se află într-o dispută privind finanțarea serviciilor medicale de urgență. Rogobete susține că 200 de milioane de lei au fost eliminate din buget la începutul anului, iar o sumă de aproximativ aceeași valoare a fost alocată ulterior prin rectificarea bugetară aprobată vineri.
CITEȘTE ȘI: ULTIMĂ ORĂ! Spitalul Mioveni face ANGAJĂRI! 75 de POSTURI scoase la CONCURS!
Potrivit ministrului, Ministerul Sănătății solicitase inițial 660 de milioane de lei pentru serviciile de urgență, însă suma aprobată ar fi fost cu 200 de milioane de lei mai mică. El afirmă că suplimentarea de la rectificare reprezintă restituirea banilor eliminați anterior.
Într-un mesaj public adresat fostului premier, Rogobete l-a acuzat de manipulare: „Domnule Bolojan, cifrele nu mint, spre deosebire de dumneavoastră! Nu aveți nicio limită în a manipula oamenii?”
Ilie Bolojan a criticat, la rândul său, gestionarea bugetului Sănătății de către ministru. Fostul premier susține că banii nu au fost distribuiți în funcție de priorități și îi reproșează lui Rogobete că nu ar fi accesat fonduri europene de aproximativ 700 de milioane de lei.
Rogobete respinge acuzațiile și îl consideră pe Bolojan responsabil pentru dificultățile financiare ale serviciilor de urgență.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
