
În ultima zi a săptămânii, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 199 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 55.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 26 de permise de conducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.
Recomandări din partea polițiștilor rutieri argeșeni:
Șase șoferi, prinși băuți la volan
În ziua de 15 mai, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au continuat acțiunile pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, iar în urma abaterilor constatate, au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.150 de lei.
De asemenea, polițiștii rutieri câmpulungeni au reținut 9 permise de conducere (dintre care 6 ca urmare a conducerii sub influența alcoolului, cu valori mai mici decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, respectiv 3 ca urmare a depășirii limitei de viteză cu peste 50 km/h față de limita legală de pe sectorul de drum unde a fost comisă abaterea), au retras 3 certificate de înmatriculare și au întocmit două dosare penale ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice (unul conform art. 336 din Codul Penal și altul conform art. 334 și 335 din Codul Penal).
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
