ULTIMĂ
ORĂ

Edilul din Călinești-interzis în primărie! Cercetările se extind!

Mihai Georgescu, primarul comunei Călinești, a primit control judiciar și interdicția de a intra, pentru o perioadă de timp, în instituția pe care o conduce. După două ore de declarații, judecătorii au decis ca edilului să i se interzică exercitarea funcției pe perioada controlului judiciar.

CITEȘTE ȘI: SEXGATE LA O PRIMĂRIE DIN ARGEȘ! TÂNĂRĂ DE 20 DE ANI – ÎNREGISTRARE BOMBĂ!

Reamintim faptul că edilul Mihai Georgescu a ajuns în această dimineață la Judecătoria Topoloveni după ce ieri a fost reținut, pentru 24 de ore. Înainte de a intra în sala de judecată, primarul din Călinești a declarat că „este un om puternic și va fi și mai puternic.”

Primarul Georgescu este acuzat de suspiciune de abuz în funcție și hărțuire sexuală după ce, săptămâna trecută, a izbucnit un adevărat scandal în urma apariției în spațiul public a unor înregistrări din care reieșea cum edilul localității Călinești negocia termenii angajării unei tinere în schimbul oferirii de favoruri sexuale. Procurorii cercetează și la această oră mai multe documente din cadrul primăriei pentru a verifica dacă au mai fost și alte situații de folosirea abuziva a funcției, mai ales în cazul unor angajări sau a unor atribuiri de contracte.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.