
Schimbări radicale! Acești elevi nu vor mai fi obligați să meargă la școală!
Decizie de ultim moment1 Ligia Deca, ministrul Educației a anunțat recent că o categorie de elevi nu va mai fi obligată să participle la cursuri în perioada 29 martie – 2 aprilie. Concret, este vorba despre elevii de religie catolică, iar decizia vine în contextual în care, anul acesta, Paștele Catolic pica pe 31 martie. De asemenea, în cazul profesorilor de religie catolică, decizia va aparţine fiecărei şcoli în parte.
CITEȘTE ȘI: VIDEO! INCREDIBIL CE SE ÎNTÂMPLĂ PE DRUMULUI EXPRES CRAIOVA-PITEȘTI! ANUNȚUL MOMENTULUI PENTRU TOȚI ȘOFERII!
„Am trimis chiar astăzi o informare către inspectoratele şcolare judeţene în care evocăm obligaţiile legale conform contractului colectiv de muncă la nivel de sector. Practic, spunem că la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar să fie realizată o analiză a numărului de angajaţi care ar putea beneficia de acest drept, de zile libere, şi anume vinerea mare, prima, a doua şi a treia zi de Paşti.
Practic, în funcţie de ponderea cadrelor didactice, Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ poate decide suspendarea cursurilor pentru aceste zile, pe care le-am amintit, şi stabilirea modalităţilor de recuperare cu aplicarea prevederilor articolului 9 alineatul 4, literele B şi C din regulamentul cadrului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi/sau reorganizarea programului şcolar în vederea suplinirii cadrelor didactice care beneficiază de aceste prevederi.
Liber pentru acești elevi
De asemenea, elevii care aparţin unui cult religios legal altul decât cel ortodox, pentru care Paştele se celebrează în data de 31 martie, nu au obligaţia participării la cursuri în perioada 29 martie -2 aprilie, fiindu-le motivate la cerere absenţele înregistrate. Am trimis deja această informare şi fiecare Consiliu de Administraţie deja discută şi decide în funcţie de ponderea cadrelor didactice şi de numărul elevilor care se încadrează în aceste prevederi.”, a declarat Ligia Deca.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
