În ziua de 19 iulie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și viol, privind pe un bărbat de 23 de ani, din Mihăești, cercetat sub măsura arestului preventiv.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 08 spre 09 iulie a.c., cel în cauză ar fi pătruns, fără drept, pe ușa neasigurată, într-un apartament din municipiul Piteși și, folosind amenințări și acte de constrângere fizică, ar fi violat o femeie de 40 de ani.
Reamintim că, în ziua de 09 iulie, după administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp