Un lăcaș săpat în stâncă, cu o istorie de peste cinci secole: Mănăstirea Corbii de Piatră!
În satul Jgheaburi, din comuna Corbi, județul Argeș, la poalele Munților Iezer-Păpușa și pe malul râului Doamnei, se află una dintre cele mai neobișnuite biserici din România. Mănăstirea Corbii de Piatră nu seamănă cu niciun alt așezământ ortodox din țară: este o biserică rupestră, săpată în stâncă, cu rădăcini în vechea tradiție ascetică de inspirație cappadociană și cu unele dintre cele mai vechi picturi murale păstrate la noi.
Deși viața monahală a fost reluată oficial aici în anul 2003, locul păstrează și astăzi mai degrabă atmosfera vechilor chilii de sihaștri decât rânduiala strictă a unei mănăstiri mari. Tocmai această simplitate îi dă însă farmecul.
Potrivit documentelor, zona Corbilor a fost, cu sute de ani în urmă, o adevărată vatră de pustnicie. În stâncă fuseseră scobite adâncituri în care se retrăgeau asceții pentru rugăciune și reculegere.
Momentul de referință rămâne data de 23 iunie 1512. Atunci, monahia Magdalina, fiică și soție de boier, mătușa domnitorului Neagoe Basarab și stăpâna moșiei de la Corbi, a reînființat și a amenajat mănăstirea cu hramul Adormirea Maicii Domnului, închinând-o nepotului său. Din acel moment, așezământul a dobândit statut de mănăstire domnească.
Formularea din acte lasă să se înțeleagă că aici exista deja o formă de viețuire monahală. Dovadă în acest sens ar fi și prezența, în biserica rupestră, a două altare, o trăsătură bizantină din secolul al X-lea, necaracteristică ortodoxiei românești.
Corbii de Piatră este considerată prima mănăstire de călugărițe atestată documentar în țara noastră. Așa apare menționată în ceasloave. În secolul următor, din cauza traiului aspru, călugărițele au fost înlocuite cu călugări.
Despre frumusețea locului a lăsat mărturie, în 1658, Paul de Alep, care îl însoțea pe patriarhul Macarie al Antiohiei în călătoria sa prin Țara Românească. Ajuns la biserica din stâncă, el nota: „Este mică, dar foarte frumoasă, unde se mai pot vedea pe pereți urmele vechii zugrăveli și care a fost redeschisă în urma viziunii pe care a avut-o un eremit sfânt.”
În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, mănăstirea a devenit biserică de mir, slujind comunității de români veniți din Jina, județul Sibiu, refugiați la Corbi în timpul prigoanei religioase din Transilvania.
În jurul anului 1800, biserica a căpătat înfățișarea pe care o are și astăzi. Atunci a fost săpat în stâncă un pronaos de 5,5 pe 4,5 metri, a fost dărâmat zidul dintre cele două altare și a fost realizată o catapeteasmă nouă, pictată de Ștefan Zugravul.
În 1882, după prăbușirea peretelui vestic al naosului, au fost aduși meșteri pietrari italieni din Albeștii de Argeș, care au cioplit din stâncă noi pereți, înlocuind porțiunea căzută. Tot în piatră a fost amenajată și trapeza mănăstirii, locul unde, se spune, domnitorii veniți la hram judecau procese grele și aplanau neînțelegerile din zonă.
Astăzi se mai păstrează crucea dăltuită în piatră în anul 1700. În martie 2003, PS Calinic Argeșanul a redat așezământului statutul de mănăstire, după o întrerupere de peste 200 de ani. Cu toate acestea, revenirea la o viață monahală intensă se lasă încă așteptată.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
