
ACCIDENT GRAV! Un copil de 10 ani a fost spulberat de o mașină!
Un copil în vârstă de 10 ani a ajuns la spital miercuri seară, după ce a fost victima unui accident rutier petrecut în localitatea Dumbrăvița din județul Timiș. Minorul a fost lovit de o mașină în timp ce traversa drumul pe bicicletă.
CITEȘTE ȘI: ALERTĂ în Argeș! Mii de oameni rămân în BEZNĂ! Vezi LISTA completă a zonelor afectate!
Incidentul a fost raportat polițiștilor rutieri în jurul orei 20:20. Conform informațiilor transmise de IPJ Timiș, la volanul autoturismului implicat în accident se afla un bărbat în vârstă de 43 de ani.
Cercetările preliminare arată că șoferul se deplasa pe strada Franyó Zoltán, din direcția străzii Petőfi Sándor spre strada Tudor Vladimirescu. În acest timp, el a surprins și accidentat copilul de 10 ani care se angajase în traversarea drumului public.
Reprezentanții IPJ Timiș au oferit detalii despre dinamica accidentului: ”La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 20:20, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a reieşit că un bărbat în vârstă de 43 de ani a condus un autoturism pe strada Franyó Zoltán, dinspre strada Petőfi Sándor înspre strada Tudor Vladimirescu, iar la un moment dat a surprins şi accidentat un minor în vârstă de 10 ani, care s-ar fi aflat angajat în traversarea drumului public pe bicicletă”.
În urma impactului, minorul a fost rănit și a necesitat îngrijiri medicale de specialitate, fiind transportat de urgență la spital.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate cauzele și condițiile în care s-a produs incidentul rutier.
Foto: Ilustrativ!
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
