ACUM. ACCIDENT în lanț pe Autostrada A1! Patru mașini implicate, mai multe persoane transportate la spital. TRAFIC de coșmar!
Traficul pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu, se desfășoară cu mari dificultăți în această dimineață, după un accident în lanț produs în apropierea localității Cristian, județul Sibiu. Patru autoturisme au fost implicate în coliziune, iar mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate de urgență la fața locului.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, în accident au fost implicate șapte persoane. Toate au fost evaluate medical de echipajele de intervenție sosite la locul evenimentului.
Patru răniți au fost transportați la spital
Reprezentanții ISU Sibiu au anunțat că patru dintre victime au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu. Toate erau conștiente în momentul preluării.
Printre persoanele rănite se numără: un tânăr de 19 ani, care a suferit un traumatism cranian și un traumatism la un picior; o femeie de 48 de ani, cu traumatism la mână; o femeie de 52 de ani, cu traumatism toracic; un bărbat de 62 de ani, cu traumatism la mână. Alte trei persoane implicate în accident au fost evaluate la fața locului, însă au refuzat transportul la spital.
Trafic restricționat pe A1
În urma accidentului, circulația pe Autostrada A1 este restricționată în zona producerii evenimentului. Traficul se desfășoară dirijat, pe banda de accelerare, la ieșirea dintr-un spațiu de servicii, ceea ce a dus la formarea de coloane de autovehicule.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul și le recomandă șoferilor să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de trafic și să respecte indicațiile echipajelor aflate în teren.