
Acum! Accident înfiorător pe Autostradă! Un mort și trei răniți! Mașini făcute praf!
Un accident rutier grav, soldat cu un deces și patru persoane rănite, a avut loc vineri dimineață pe Autostrada Soarelui. Evenimentul s-a produs în județul Călărași, la kilometrul 68, pe sensul de mers dinspre Constanța către București, și a implicat trei autoturisme. Una dintre victime, care a rămas încarcerată, a necesitat intervenția echipajelor de descarcerare.
CITEȘTE ȘI: Breaking! Angajații de la Dacia ies în stradă! Sunt anunțate proteste masive!
La fața locului s-au mobilizat forțe de intervenție numeroase, inclusiv o autospecială de descarcerare de la ISU Călărași, un echipaj SMURD, o autospecială pentru transportul victimelor multiple și două echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanță Călărași.
„În această dimineaţă, la ora 6:10, ISU Călăraşi a fost solicitat să intervină pe A2, la kilometrul 67, pe sensul de mers Constanţa-Bucureşti, în urma producerii unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. Echipele de salvatori au constatat că în autoturisme se aflau, în total, cinci persoane. În primul autoturism se afla o persoană decedată şi încarcerată, iar cealaltă persoană era conştientă şi cooperantă, fără traumatisme majore, care s-a autoevacuat. În al doilea autoturism era doar conducătorul auto care nu a necesitat îngrijiri medicale, iar în cel de-al treilea autoturism se aflau două persoane care aveau traumatisme uşoare şi care nu au necesitat transportul la spital”, a precizat vineri Ovidiu Tătăranu, purtătorul de cuvânt al ISU Călărași.
Echipele de pompieri au efectuat manevrele necesare pentru a extrage persoana decedată care era blocată în interiorul unuia dintre vehicule.
Foto: Descriptiv!
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
